Flutur: Intrarea la guvernare trebuie făcută pe uşa din faţă; Constituţia trebuie schimbată din temelii

0

Liderul judeţean al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că este interesat de intrarea la guvernare, dar în urma unor alegeri, anticipate sau la termen, nu prin înţelegeri de culise.

"Orice intrare la guvernare trebuie făcută prin uşa din faţă. Altfel, accidentele trebuie să le iei în calcul, poţi să fii responsabil, dar poţi să plăteşti şi nemeritat. De aceea, moral şi pentru populaţie aşa ar sta lucrurile", a spus Flutur.

El consideră că atunci când pe scena politică "s-a creat o criză", "a dezertat cineva din vechea coaliţie", soluţia corectă ar fi declanşarea procedurilor pentru alegerile anticipate şi nu alte "jocuri cu sumă nulă".

"Suntem pe final de mandat, dacă nu se întâmplă vreun accident de parcurs, mai este un an până la alegerile parlamentare normale, însă aceste dezertări dintr-o parte în alta, în cadrul aceleiaşi echipe, arată problemele interne pe care le au. Noi trebuie să privim cu multă responsabilitate ce vom face pentru România şi la aşteptările pe care le are populaţia, dar la modul pragmatic şi foarte serios. Jocurile astea de sumă nulă nu cred că trebuie să ne intereseze", a afirmat Flutur.

El a admis că, în privinţa procedurilor pentru organizarea de alegeri anticipate, există constrângeri ale actualei Constituţii, care, în opinia sa, trebuie schimbată ''din temelii''.

"Ne lovim de o Constituţie care nu mai răspunde problemelor actuale şi cred că cea mai importantă este nu modificarea, ci schimbarea din temelii a acestei Constituţii, pentru o Românie europeană. (…) Prea des mergem la Curtea Constituţională….

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close