Fotbal: Burleanu – Singurul rol al LPF în implementarea arbitrajului video este să aibă banii până în primăvară

0

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că singurul rol pe care îl are Liga Profesionistă de Fotbal în implementarea sistemului de monitorizare video a meciurilor din Liga I este să aibă sumele necesare achiziţionării tehnologiei, până în primăvara anului viitor, în caz contrar, FRF urmând să taie o factură pe care LPF să o achite ulterior.

"Noi ne-am asumat încă din vară că vom demara toate aceste proceduri, pentru noi nu este nimic nou şi ne vom asigura şi de implementarea lui. Nu suntem dispuşi să investim în tot ce am ce înseamnă pregătirea arbitrilor şi în vară să avem surpriza că LPF nu are resursele financiare. Sistemul VAR odată demarat va fi implementat, fiindcă altfel nu vom putea justifica nişte resurse financiare pe care le vom aloca, şi estimăm cheltuieli de 50-60 de mii de euro în pregătirea arbitrilor. Ca să implementez VAR-ul ai nevoie de trei părţi, care sunt implicate, pe de o parte Federaţia Română de Fotbal, IFAB şi FIFA. LPF nu există în tot acest protocol. Singurul rol al LPF este să se asigure ca în primăvara anului viitor, când va trebui să cumpărăm toată tehnologia, să aibă banii. Până în primăvara anului viitor va trebui să identifice foarte clar sursele de finanţare. Dacă LPF nu va avea resursele financiare, vă asigur că VAR se va implementa în orice condiţii. Primele meciuri în care se va implementa acest VAR vor fi abia din noul sezon competiţional 2020-2021", a afirmat Burleanu.

Preşedintele federaţiei a precizat că acest sistem video va fi implementat la toate partidele din Liga I: "Şi…

Citeste continuarea aici

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata