Fotbal: Daniel Pancu – Mircea Lucescu e un monument, îl aştept oricând alături de noi

0

Antrenorul formaţiei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul Mircea Lucescu este o legendă a fotbalului şi că îl aşteaptă oricând să-i dea un sfat, aşa cum a făcut-o şi până acum.

"Am vorbit şi acum înainte de conferinţă cu nea Mircea Lucescu şi i-am transmis că oricând este binevenit. Ştiţi foarte bine ce înseamnă pentru fotbalul mondial. Oricând e binevenit alături de noi. Orice sfat de la el nu poate fi decât de ajutor. Pentru mine a însemnat enorm de când venea la meciurile de Liga a 3-a, dar şi pentru jucători şi pentru suporteri. E un monument şi va rămâne un monument. Trebuia să am săptămâna aceasta o întâlnire cu domnul primar, dar o amân pentru săptămâna viitoare, dacă voi avea timp. Dar oricum nu este niciun fel de problemă, domnul primar îşi doreşte doar binele clubului. Asta e sigur. Nu e problema mea ce acţionar ar putea veni, pe mine mă interesează să bat pe Gloria Buzău", a declarat Pancu.

Referitor la partida cu Gloria Buzău din cadrul etapei a 8-a a Ligii a II-a, Pancu a spus că adversara este una dintre cel mai bine pregătite echipe din eşalonul secund: "Ne aşteaptă un meci complicat. Din ce am văzut eu, este cea mai bună sau printre cele mai bine antrenate. E prima echipă de până acum pe care o analizez şi are o presiune în treimea adversarului. Fac un presing agresiv şi avansat. Pe lângă antrenor au şi jucători buni şi foarte buni în componenţă şi pe lângă toate acestea au şi un mare avantaj, acela că joacă fără presiune, pentru că în momentul de faţă nu au drept de promovare. Obiectivul lor este evitarea…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close