Fotbal: Meciurile de la Campionatul European Under-19 din 2021 vor avea loc la Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari

0

Meciurile din cadrul Campionatului European de fotbal pentru juniori Under-19 din 2021, găzduite de România, vor avea loc pe stadioane din Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari, a anunţat, miercuri, FRF.

Turneul final va fi găzduit de România în luna iulie li va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră va fi calificată direct, din postura de gazdă.

Cele patru arene care vor găzdui meciuri sunt Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti (capacitate 15.073 locuri), Stadionul ''Giuleşti-Valentin Stănescu'' – Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul ''Arcul de Triumf'' – Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul ''Anghel Iordănescu'' – Voluntari (4.518 locuri).

UEFA va confirma arenele în urma vizitei de lucru pe care o vor face reprezentanţii forului continental până la finele acestui an.

Euro Under-19 din 2022 va fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediţia 2021) şi Israel (ediţia 2022). Lista celorlalte federaţii care şi-au manifestat intenţia de a găzdui turnee finale de juniori şi junioare cuprinde Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portugalia, Rusia, Albania, Spania şi Andorra (candidatură comună).

La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbalişti precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique, menţionează FRF.

În formatul actual, România a găzduit Campionatul European Under-19 şi în 2011.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian…

Citeste continuarea aici

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata