Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică, a câștigat cu 2-1 meciul cu Ankaragucu din campionat

0

Marius Șumudică a câștigat primul meci cu Gaziantep în campionat, după 4 etape. Formația românului s-a impus în deplasarea cu Ankaragucu, cu 2-1.

Gaziantep a deschis scorul în minutul 30, prin Patrick Twumasi. Atacantul a marcat dintr-o lovitură de pedeapsă. Gazdele au restabilit egalitatea în partea secundă, după ce Ilhan Parlak a trimis cu capul în poartă, o centrare din flancul drept. Echipa lui Marius Șumudică a dat lovitura în minutele de prelungire, minutul 90+3. Papy Djilobodji a marcat cu capul după o centrare din lovitură liberă a autorului primului gol.

Gaziantep a obținut astfel prima victorie după 4 etape, în care a strâns doar două puncte. Succesul o duce pe locul 9. După 10 etape are 15 puncte și este la două lungimi de poziția a 4-a, ultima care duce în cupele europene. Campionatul de Turcia este condus de Alanyaspor, 19 puncte.

În următoarea etapă, Gaziantep primește vizita lui Galatasaray.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close