Greșeli pe care le faci atunci când folosești tampoanele igienice

Mai mult ca sigur obișnuiești să citești instrucțiunile înainte de a utiliza un tampon igienic. Iar dacă nu o faci, este indicat să nu treci peste acest aspect. Medicul ginecolog Alyssa Dweck, din Westchester, îți va detalia toate greșelile pe care le faci atunci când utilizezi tamponul igienic și cum să faci să le eviți, ca să nu îți înrăutățești starea de sănătate.

Uite deci care sunt cele mai frecvente greșeli:

1. Îți speli mâinile doar după ce introduci tamponul

Este foarte important să te speli pe mâini atât înainte cât și după ce inserezi tamponul în vagin, pentru a reduce riscul de infectare a căilor vaginale cu bacterii din mediul extern.

2. Nu introduci destul de adânc tamponul

Un tampon introdus prea superficial va crea disconfort. Dacă este poziționat în mod corect, acesta nu trebuie să fie simțit deloc.

3. Schimbi tamponul doar o dată pe zi

Cu toate că poate fluxul tău este redus, este neapărat și obligatoriu să îți schimbi tamponul la fiecare 4-6 ore și acest lucru se datorează faptului că în mediu cald și umed se formează și se înmulțesc o diversitate de bacterii. Cu cât tamponul petrece mai mult timp în vagin, cu atât creștere riscul de SST.

4. Utilizezi tamponul și ziua următoare după terminarea menstruației

Este foarte incomod să introduci un tampon uscat în căile vaginale uscate. Din acest motiv, este recomandat să eviți să faci acest lucru, complet inutil.

5. Nu schimbi tamponul care s-a umezit cu urină

Medicii susțin că nu este obligatoriu să schimbi tamponul după fiecare urinare, însă din punct de vedere practic poți să te simți incomodă. Cu toate acestea, este important ca măcar după actul de defecație să îți schimbi tamponul pentru a preveni infectarea acestuia cu bacterii care pot ajunge în uretră sau vagin.

6. Ai uitat să scoți tamponul

Se poate întâmpla și acest lucru, având în vedere că tamponul nu se simte. Ei bine, tamponul care stă prea mult timp înăuntru poate căpăta un miros dezgustător. Dacă nu poți să îl extragi de una singură, apelează la medic.

7. Nu îți schimbi tamponul după ce ai înotat

Când faci baie în apă, piscină sau mare, este indicat să scoți tamponul care este posibil să fie plin de apă.

8. Păstrezi tampoanele în locuri nepotrivite

Este indicat să îți păstrezi tampoanele într-un loc uscat și ferit de bacterii.

9. Utilizezi tampoane igienice parfumate

Acestea pot duce la iritații, infecții sau senzația de mâncărime.

10. Folosești tampoane ce au ambalajul desigilat sau deteriorat

Ambalajeze au rolul de a proteja tampoanele de praf și murdărie. Așadar, este indicat să nu introduci în vagin un astfel de tampon fără ambalaj, deoarece riști infecții serioase.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și