Greva SC Reparaţii Locomotive s-a încheiat

0

Angajaţii Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive (SCRL) au încetat greva şi au reluat lucrul în toate secţiile, joi după ora 12:00, după ce conducerea companiei CFR Călători a semnat contractul de mentenanţă cu SCRL, a declarat, pentru AGERPRES, directorul SCRL, Cristian Coconaşu.

 

„Începând cu ora 12:00, s-a reluat activitatea de reparaţii din SCRL în toate secţiile. Contractul de mentenanţă a fost semnat. Traficul ar trebui să se normalizeze în cursul zilei de astăzi (joi, n.r.). Nu vor fi probleme, toate locomotivele care sunt în secţii vor fi reparate, ca să nu fie probleme pe partea de asigurare de material rulant de tracţiune”, a precizat directorul Societăţii Comerciale Reparaţii Locomotive.

 

La rândul său, prim-vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012, Ionel Savin, a confirmat că angajaţii SCRL au încetat greva, după ce compania CFR Călători a semnat contractul de mentenanţă cu SCRL.

 

„S-a semnat contractul de mentenanţă cu CFR Călători, iar începând cu ora 12:00 s-a reluat lucrul în toate secţiile SCRL”, a precizat, pentru AGERPRES, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.

 

Mai multe trenuri de călători au fost anulate, joi, de CFR Călători, în cea de-a treia zi de grevă a salariaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov. Angajaţii SCRL au intrat în grevă marţi, nemulţumiţi de faptul că CFR Călători a refuzat să încheie un nou contract de mentenanţă cu SCRL, în condiţiile în care ultimul a expirat la finele lui decembrie.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata