Guvernul marchează 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie ’89 printr-un eveniment la Ateneul Român

0

Guvernul organizează, duminică, la Ateneul Român, un eveniment dedicat marcării a 30 de ani de la Revoluţia Română din 1989.

Având ca tematică „30 de ani de libertate”, începând cu ora 12,00, va avea loc vernisajul unei expoziţii foto-documentare, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989, urmat de un concert vocal-simfonic ‘Requiem’ de Mozart, susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, informează Executivul.

La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai instituţiilor publice, societăţii civile, mediului de afaceri, personalităţi din domeniile culturii, sportului, parlamentari şi europarlamentari, membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai cultelor religioase, membri ai Guvernului.

Tot duminică, în jurul orei 18,30, în memoria martirilor Revoluţiei Române va fi realizată o proiecţie de imagini pe clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, precizează Biroul de presă al Guvernului.

Sursa foto: muzeulbucurestiului.ro

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata