Hallmark a prezentat scuze publice

0

Postul de televiziune american Hallmark a prezentat scuze publice duminică, după ce a retras de la difuzare reclame ce prezentau cupluri de acelaşi sex celebrând căsătoria, inclusiv cu două mirese care se sărutau în faţa unui altar, informează DPA.

Postul Hallmark a fost aspru criticat după ce compania sa mamă, Crown Media Family Networks, a retras acele reclame realizate de compania online Zola, specializată în planificarea şi organizarea de nunţi, la începutul săptămânii trecute.

„Echipa de la Crown Media s-a frământat foarte mult pentru a lua acea decizie, dar, aşa cum am putut vedea, răul nu a fost produs cu intenţie. Pe scurt, ei cred acum că a fost o decizie eronată”, a declarat Mike Perry, preşedintele şi directorul financiar al Hallmark Cards, cel mai mare producător de cărţi poştale şi felicitări din Statele Unite.

„Nu cerem scuze pentru durerea şi dezamăgirea pe care le-am cauzat”, a adăugat el.

Reprezentanţii postului TV spun că vor colabora cu asociaţia GLAAD „pentru a reprezenta mai bine comunitatea LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transgender, queer) în întregul nostru portofoliu de branduri”.

Ei au mai spus, de asemenea, că vor contacta compania specializată în planificarea şi organizarea de nunţi Zola pentru a redifuza acele reclame.

Decizia de retragere a reclamelor din grila Hallmark a fost luată după o campanie-ţintă desfăşurată de asociaţia conservatoare One Million Moms, care a solicitat postului american să retragă spoturile publicitare ce arătau două mirese în timp ce se sărutau, dar şi „să respingă de la difuzare filmele şi reclamele cu conţinuturi LGBTQ”.

Postul Hallmark a fost puternic criticat imediat după retragerea reclamelor, iar mai multe grupuri care sprijină drepturile persoanelor gay, inclusiv Human Right Campaign şi GLAAD, au declanşat imediat campanii de boicotare a reţelei de televiziune Hallmark.

Celebrităţi precum Ellen DeGeneres şi William Shatner s-au aflat la rândul lor printre numeroasele persoane care au publicat pe reţelele de socializare mesaje în care protestau faţă de decizia iniţială a postului Hallmark.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close