Hrănirea unei populaţii de 10 miliarde de oameni

0

Hrănirea a 10 miliarde de oameni pe Pământ nu este doar posibilă, ci poate fi realizată în mod sustenabil, susţine o echipă internaţională de cercetători de la Universitatea din Chicago (UChicago), Statele Unite, şi Institutului de Cercetări asupra Impactului Climei din Potsdam (PIK), Germania, citată de agenţia Xinhua.

Asigurarea unei diete suficiente şi sănătoase pentru fiecare persoană, menţinând în acelaşi timp biosfera în mare parte intactă, va necesita însă o schimbare radicală din punct de vedere tehnologic şi sociocultural, au subliniat cercetătorii. Aceasta presupune adoptarea unor tehnici radical diferite de agricultură, dar şi modificări alimentare şi reducerea risipei.

”Constatăm că, în prezent, agricultura din numeroase regiuni foloseşte prea multă apă, pământ sau îngrăşăminte. Producţia din aceste regiuni trebuie astfel să fie aliniată cu sustenabilitatea mediului înconjurător. Există, însă, oportunităţi uriaşe de creştere durabilă a producţiei agricole în aceste regiuni şi în altele”, a declarat Johan Rockstrom, directorul PIK. ”Acest lucru este valabil pentru zone vaste din Africa subsahariană, de exemplu, unde un management mai eficient al apei şi nutrienţilor ar putea îmbunătăţi considerabil randamentele”, a notat specialistul.

În ceea ce priveşte consumatorul final, cercetătorii susţin că, spre exemplu, o parte din proteinele animale ar trebui înlocuită cu mai multe leguminoase şi alte legume.

Un alt factor crucial este reprezentat de reducerea risipei alimentare. În conformitate cu scenariile adoptate în prezentul studiu, cel mai recent raport special al Grupului Interguvernamental de Experţi privind Schimbările Climatice (IPCC) cu privire la utilizarea terenurilor a concluzionat că, în prezent, până la 30 de procente din toate alimentele produsele sunt irosite.

Potrivit cercetătorilor, cea mai sensibilă şi provocatoare implicaţie a studiului vizează terenurile. ”Tot ceea ce implică terenurile tinde să fie complex şi contestat în practică deoarece mijloacele de trai şi perspectivele oamenilor depind de acestea”, a declarat Wolfgang Lucht, copreşedinte al ”Earth System Analysis” din cadrul PIK şi coautor al studiului. ”Tranziţia către utilizarea şi gestionarea într-un mod mai sustenabil a terenurilor este, aşadar, o provocare solicitantă pentru elaborarea de politici”, a adăugat el subliniind, însă, care este ”cheia succesului”: ”regiunile afectate trebuie să aibă beneficii clare pentru dezvoltarea lor. Atunci există o şansă reală ca susţinerea pentru noile direcţii să crească suficient de rapid pentru stabilizarea Pământului”, a adăugat expertul.

Studiul, publicat săptămâna aceasta pe site-ul UChicago, a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature Sustainability.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close