In cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale, niciunul dintre medici nu era în serviciul de gardă,

Niciunul dintre medicii aflaţi în echipa operatorie, în cazul femeii arse în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca, nu era în serviciul de gardă, a afirmat, marţi, ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

„Niciunul din medicii aflaţi în echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. Deci avem o pacientă care a sângerat şi care s-a deteriorat pe parcursul nopţii, s-a intervenit la 9 dimineaţa, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident şi apoi cu un medic specialist venit de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari, care erau de gardă în spital”, a declarat Costache în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat concluziile verificărilor efectuate de Corpul de control al MS la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, după cazul pacientei arse pe masa de operaţie.

Ministrul a menţionat şi alte nereguli referitoare la folosirea substanţei dezinfectante, constatate în urma verificărilor de la Spitalul Floreasca.

„Biocidul este avizat şi este conceput să fie folosit numai pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor echipei operatorii şi nu pentru dezinfecţia pacienţilor. (…) S-a ignorat o procedură care este adoptată la scară largă la nivel naţional (…), procedura de dezinfecţie a tegumentelor, în care se foloseşte în primă instanţă betadina şi în cazul pacienţilor alergici la iod se foloseşte gluconatul de clorhexidină. (…) S-a subdiagnosticat sau s-a diagnosticat greşit această alergie la iod, nu există niciun element care să indice alergia la iod a pacientei şi, practic, în ambele intervenţii chirurgicale a fost folosită această substanţă pe bază de etanol (…) cu un risc combustional major. (…) În acest context de risc combustional major şi de biocid utilizat greşit se foloseşte bisturiu electric şi astfel ajungem la acest eveniment deosebit de grav”, a precizat Victor Costache.

Alte nereguli constatate se referă la modul în care a fost înregistrat incidentul, precum şi la intervenţia medicului rezident fără supravegherea unui îndrumător.

„În protocolul operator, acest accident combustional apare separat, într-o anexă (…) şi ne întrebăm de ce acest accident deosebit de grav nu a fost menţionat de la început. De asemenea, nu în ultimul rând, (…), rezidenţii, atunci când intervin într-un timp operator, trebuie să fie sub directa şi stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului de rezidenţi, lucru care nu s-a întâmplat în acest caz”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Victor Costache a prezentat concluziile raportului cercetării administrative efectuate ca urmare a evenimentului din data de 22 decembrie 2019, când o pacientă a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corporală şi apoi a decedat pe 29 decembrie 2019.

Sursa: News24.ro.

Citește și