In Rusia a fost cel mai cald an din întreaga perioadă de observaţii instrumentale”

0

2019 a fost cel mai călduros an înregistrat în Rusia de la debutul consemnărilor meteorologice, în urmă cu aproape 130 de ani, au anunţat serviciile de meteorologie luni, într-o perioadă în care Moscova se confruntă cu o iarnă neobişnuită, lipsită de zăpadă, relatează AFP.

„La modul general, anul acesta în Rusia a fost cel mai cald din întreaga perioadă de observaţii instrumentale”, a declarat directorul Centrului de Hidrometeorologie, Roman Vilfand, citat de agenţiile ruse. Potrivit acestuia, temperatura medie anuală consemnată la Moscova în 2019 a depăşit recordul stabilit anterior cu 0,3 grade Celsius, ajungând la 7,6 – 7,7 grade Celsius.

Monitorizarea meteorologică există din 1891 în Rusia şi din 1879 în Moscova.

Capitala rusă traversează în prezent o iarnă blândă, neobişnuită şi îngrijorătoare într-o ţară deosebit de expusă schimbărilor climatice.

În ultimele două săptămâni, temperaturile moscovite au depăşit cu uşurinţă 4 grade Celsius, în condiţiile în care media obişnuită pentru luna decembrie era de minus 6 grade Celsius – în general sinonimă cu un strat gros de zăpadă, deocamdată absent. Plantele care anunţă în mod tradiţional sosirea primăverii au înflorit deja, cu cel puţin trei luni înainte de perioada obişnuită.

Potrivit meteorologului Anatoly Tsygankov, în decembrie la Moscova a fost cu 10 grade mai cald în comparaţie cu valorile medii de temperatură. Potrivit acestuia, fenomenul poate fi explicat prin prezenţa unor mase de aer tranzitorii din Atlantic, dar şi prin schimbările climatice.

În această vară, Siberia a fost afectată de incendii forestiere excepţionale, pe care experţii le asociază în mod direct cu efectele schimbărilor climatice.

Anul 2019, marcat de numeroase dezastre climatice, se va înscrie printre cei trei ani cei mai călduroşi înregistraţi după anul 1850 şi va încheia un deceniu ”de căldură excepţională”, a avertizat Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) la începutul lunii decembrie, aminteşte AFP. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Codr

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close