Încasări peste estimări la impozitele datorate de populaţie in oraşul Bistriţa-Năsăud

0

Până la data de 30 iunie, anul in curs, primăria municipiului Bistriţa a încasat, peste 70% dintre sumele datorate de populaţie prin impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloacele de transport, calculate la nivelul întregului an, procentul menţinându-se atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice.

In prima jumătate a acestui an s-au încasat 16 milioane de lei din impozitul pe clădiri, circa 3,14 milioane de lei din impozitul pe terenuri şi 5,28 milioane de lei din impozitul pe mijloacele de transport, potrivit datelor comunicate la solicitarea AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al primăriei, Mihai Ruşti.

Sumele încasate sunt mai mari decât estimările la şase luni prevăzute în proiectul de buget votat de Consiliul Local în luna februarie.

Astfel, raportat la sumele estimate să fie încasate pe tot anul, impozitele pe clădiri au fost plătite până la această dată în proporţie de 72% de către persoanele fizice şi 75% de către cele juridice, impozitele pe teren s-au încasat deja în proporţie de 70-71%, în timp ce, pentru mijloacele de transport, impozitele încasate sunt la 72% pentru persoane fizice şi la 61% pentru persoanele juridice.

Până la 30 iunie, 2020, veniturile fiscale ale Primăriei Bistriţa, se ridică, în total, la circa 90 milioane de lei, foarte apropiate de estimările făcute în proiectarea bugetului, şi reprezintă peste 57% din totalul calculat pentru anul în curs.

Sursa: Financiarul.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata