INS: Numărul sosirilor în structurile de primire turistică, în creştere cu 3,6% în iulie

0

Numărul sosirilor în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare a înregistrat o creştere cu 3,6% în luna iulie a acestui an, faţă de perioada similară din 2018, în timp ce înnoptările au înregistrat un avans de 3,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.

Comparativ cu luna iulie 2018, în iulie 2019, sosirile vizitatorilor străini la punctele de frontieră au crescut cu 10,7%, iar plecările vizitatorilor români în străinătate cu 9,1%.

Conform INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 1,651 milioane, în creştere cu 3,6% faţă de cele din luna iulie 2018. În luna iulie 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au reprezentat 81,8%, iar cele ale turiştilor străini 18,2%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,1% din total turişti străini), iar din aceştia 85,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 4,407 milioane, în creştere cu 3,5% faţă de cele din luna iulie 2018.

În iulie 2019, din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat 86,4%, iar 13,6% au fost înnoptări ale turiştilor străini. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (69,5% din total turişti străini), iar din…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close