Iohannis: Îl voi decora pe militarul căzut la datorie în atentatul terorist de la Kabul

0

Preşedintele Klaus Iohannis îl va decora cu Ordinul Naţional "Steaua României" pe militarul român care a murit joi în atentatul de la Kabul.

"Am primit o veste dureroasă din Afganistan – un militar român şi-a pierdut viaţa la Kabul, în urma unui atentat terorist. Sunt alături de membrii familiei greu încercate în aceste momente tragice şi le transmit condoleanţe. Îl voi decora pe bravul nostru soldat căzut la datorie cu Ordinul Naţional "Steaua României". Le suntem recunoscători militarilor noştri aflaţi în Afganistan şi în alte teatre de operaţii care, cu preţul vieţii, îşi fac datoria alături de aliaţii şi partenerii noştri. Prin prezenţa militarilor români în aceste zone de conflict, ţara noastră participă activ la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, o componentă importantă a apartenenţei noastre la comunitatea euroatlantică", a declarat şeful statului, joi, la Palatul Cotroceni.

Militarul român care şi-a pierdut viaţa joi, în Afganistan, este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul.

"Militarul şi-a pierdut viaţa ca urmare a exploziei unei maşini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu. Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ştefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era angajat în MApN din anul 2004 şi se afla la a treia misiune în Afganistan", a precizat Ministerul Apărării Naţionale.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close