Jojo, noi declarații după zvonurile despre despărțirea de Paul Ipate

0

Zvonurile conform cărora Jojo, sau pe numele ei real Cătălina Grama, ar fi încheiat relația cu Paul Ipate a lăsat mască o țară întreagă, iar actrița a ținut să clarifice aceste vorbe nefondate rapid, iar acum a venit cu noi declarații.

Așadar, după mesajul emoționant pe care i l-a adresat partenerului ei de viață, pe care l-a făcut public după ce unii din fanii ei au început să își pună întrebarea dacă nu cumva cei doi au pus punct relației, acum, actrița a vorbit despre un moment înduioșător.

“Nu vreau soare, nu vreau luna / Vreau pupic de noapte bună / Nu vreau să mă-mbraci în stele,/ Vreau s-asculţi visele mele…” Tocmai am ascultat cu Zori una dintre cele mai emoţionante melodii compuse pentru copii… Cum eu sunt pentru totdeauna îndrăgostită de vers şi poezie mai ales când sunt frumos transpuse pe muzică, nu pot să nu mă mir ca un copil de câte ori ascult melodia asta….
Am făcut baie, ne-am demachiat ( şi când folosesc pluralul nu îl folosesc întâmplător:), şi acum ne pregătim de culcare. Vă daţi seama că Zora m-a demachiat mai mult decât era nevoie… Oricum, minunea mea vorbăreaţă este foarte pasionată de ritualul meu de înfrumuseţare… aşa că vă daţi seama ce mă aşteaptă peste ani. Am început deja să negociem ora de culcare cu “5 minute mamiiii… încă 5 minuteee”… aşa că… mi-am cam găsit nasul
.”, a scris ea pe Instagram.

E o perioadă de turnee în care eu şi iubitul meu nu ne mai vedem atât de des cum suntem obişnuiţi. În astfel de momente îmi dau şi mai bine seama cât de importantă e familia noastră şi de unită… Dorul de tine mă face să fiu şi mai mult recunoscătoare pentru tot mi-a fost dat, Paul Ipate. Am răcit un pic şi aş vrea să fii aici să mă strângi în braţe. Ştiu că mă alint, însă cea mai bună parte e că lângă tine pot fi oricât vreau eu de vulnerabilă. Pentru că tu eşti stânca mea neclintită şi refugiul meu de fiecare dată când lucrurile o iau razna. Te iubesc şi îţi trimit dorul meu”, a povestit ea pe contul personal de socializare.

Cei doi au împreună o fetiță ce le face viața mai frumoasă pe zi ce trece. Înafară de minunata Zora, Jojo mai are un băiețel în vârstă de 7 ani pe nume Achim, din căsătoria cu bancherul Ionuț Grama.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close