Judecătorii Tribunalului Arad anunţă că susţin protestul faţă eventuala eliminare a pensiei de serviciu

0

Judecătorii Tribunalului Arad au decis, joi, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor, să susţină protestul iniţiat de grefieri cu privire la eventuala eliminare a pensiei de serviciu, arătând, în punctul de vedere comun emis, că ar putea recurge la alte forme de protest dacă se vor continua demersurile „privind afectarea independenţei sistemului de justiţie şi golirea de conţinut a statutului judecătorului”.

În urma dezbaterilor ce au avut loc, judecătorii Tribunalului Arad au hotărât că susţin în totalitate poziţia şi argumentele Consiliului Superior al Magistraturii: „Consiliul reiterează ferm că statutul magistratului impune acordarea pensiei de serviciu şi a remuneraţiei adecvate ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzută de art. 1 alin. 3 din Constituţia României”.

Adunarea Generală a judecătorilor a emis un comunicat de presă în care arată că a mai hotărât ca, „în situaţia continuării demersurilor politice şi legislative privind afectarea independenţei sistemului de justiţie şi golirea de conţinut a statutului judecătorului”, să se analizeze recurgerea la alte forme de protest.

Totodată, judecătorii arădeni au decis să se solidarizeze cu personalul auxiliar din cadrul instanţei „în protestul iniţiat de acesta, faţă de proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti”.

Sursa foto: portal.just.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close