Juventus Torino a anunțat începerea unui parteneriat cu Coca-Cola

0

Juventus Torino a anunțat începerea unui nou parteneriat cu un sponsor. De data aceasta, campioana a semnat cu compania Coca-Cola. Potrivit comunicatului oficial, înțelegerea are la bază, pe lângă promovarea brandului de către Juventus, o serie de activități de marketing.

Acestea vor ajuta, potrivit lui Giorgio Ricci (oficial al clubului), ambele entități . ”Parteneriatul reprezintă consolidarea pieței de marketing din Italia, extrem de importantă pentru ambele părți. Vom lucra la anumite concepte și activități împreună”. Deși nu s-au făcut precizări cu privire la suma contractului, SportBusiness Soccer indică faptul că, alături de alte 35 de mărci, Coca-Cola va sponsoriza o parte importantă din Serie A, care generează aproximativ 136,9 milioane de euro pe an.

Joi, pe pagina oficială a lui Juventus a fost emis un alt comunicat prin care s-a anunțat că sponsorizarea oferită de compania Jeep a fost crescută cu 25 de milioane de euro. Această mărire este valabilă pentru sezoanele 2019-2020 și 2020-2021. Pe lângă suma oferită, sunt oferite și alte drepturi de sponsorizare.

Sponsorizarea oferită de compania Jeep a crescut de la 17 milioane de euro la 42 de milioane de euro.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close