Kacey Musgraves revine cu cel de-al patrulea album – „star-crossed”

Cântăreața și compozitoarea, câștigătoare a șase premii Grammy, Kacey Musgraves lansează cel de-al patrulea album – star-crossed. 
Filmul „star-crossed”, regizat de Bardia Zeinali, o are în rolul principal pe Musgraves, și va fi distribuit exclusiv prin Paramount+.

Materialul star-crossed este primul album cu piese noi de la Musgraves, de la lansarea albumului său inovator și apreciat de criticii de specialitate, Golden Hour, din 2018.

Pentru albumul star-crossed, Musgraves a colaborat din nou cu producătorii și compozitorii Ian Fitchuk și Daniel Tashian, și a fost înregistrat în Nashville, TN, anul acesta, în mai putin de trei săptămâni. Colecția de cincisprezece piese, structurată ca o tragedie contemporană în trei acte, relatează călătoria personală a artistei pe drumul inimii frânte și al vindecării și demonstrează creșterea continuă a lui Musgraves drept una dintre cele mai desăvârșite artiste din prezent.

Filmul „star-crossed” preia muzica din studio pe ecran cu imagini superbe și abordează stilul cinematic al „heightened reality”, într-un script realizat de Musgraves și Zeinali și filmat de cineastul nominalizat la…

Citeste continuarea Aici

Citește și