Kodak Black condamnat la aproape 4 ani de închisoare

 Controversatul rapper american Kodak Black a fost condamnat la 46 de luni de închisoare cu executare, după ce a pledat vinovat la acuzația că a cumpărat o armă de foc cu acte false, potrivit tmz.com.

Avocatul rapperului, Bradford Cohen, a declarat pentru platforma tmz.com că, după executarea pedepsei cu închisoarea, Kodak Black va mai fi sub supraveghere judiciară timp de trei ani.

Procurorii au cerut inițial o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru că, în timp ce era reținut, rapperul a fost implicat într-o bătaie care a dus la rănirea unui gardian.

Procurorii au anunțat apoi că vor cere o pedeapsa mai ușoară pentru că rapperul a fost cooperant.

În aprilie, Kodak Black a fost arestat la granița dintre Canada și Statele Unite ale Americii, pentru posesie ilegală de droguri și arme, și a fost eliberat pe cauțiune. Ulterior, în luna mai, a fost reținut fără posibilitatea de a ieși pe cauțiune, după ce un judecător a stabilit că este un pericol pentru comunitate.

Rapperul american Kodak Black, pe numele adevărat Bill Kapri, în vârstă de 22 de ani, a devenit celebru în 2017, atât pentru muzica sa, cât și pentru numeroasele probleme cu legea și pentru controversele pe care le-a stârnit. El a devenit cunoscut pentru piesele „Zeze”, „Roll in Peace”, „Tunnel Vision” și „No Flockin”, însă cariera sa muzicală a fost eclipsată de numeroasele infracțiuni pe care le-a comis. Pe lângă deținere ilegală de droguri și arme, acesta a mai fost acuzat de viol, neglijarea copiilor și încălcarea termenilor unui contract semnat cu un organizator de concerte.

Sursa: News24.ro.

Citește și