Kovesi: Votul de astăzi – o recunoaştere a activităţii depuse de întreg sistemul de justiţie; procedura nu e finalizată

0

Laura Codruţa Kovesi a afirmat joi că votul dat pentru ea de către ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene pentru funcţia de procuror şef european reprezintă o recunoaştere a activităţii depuse de întreg sistemul de justiţie din România.

"Este un pas important în procedură. Această procedură nu este finalizată şi va trebui să aşteptăm decizia oficială. (…) Cu privire la votul de astăzi, cred că e o recunoaştere a activităţii depuse de întreg sistemul de justiţie, în egală măsură, cred că este o reuşită a tuturor românilor care în ultimii ani au susţinut lupta anticorupţie şi au apărat statul de drept, în special atunci când au fost momente mai dificile. Cred că a contat şi faptul că eu am obţinut primul loc în urma interviului tehnic, dar cred că acest vot, la fel cum a fost şi votul din Parlamentul European, este un vot de încredere, de susţinere a unei societăţi care a sprijinit justiţia şi valorile europene şi fără ajutorul cărora nici eu nu aş fi reuşit. Sper ca această numire, dacă se va finaliza, şi sper să se finalizeze cât mai curând, să reprezinte pentru toţi procurorii şi judecătorii români o motivare să continue lupta anticorupţie, să apere independenţa justiţiei şi sper să fie un semn că, în ciuda tuturor obstacolelor, în cele din urmă profesionalismul şi consecvenţa sunt singurele care sunt importante atunci când vrei să reuşeşti", a declarat fosta şefă a DNA într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Ea a adăugat că nu are niciun fel de informaţie cu privire la votul dat de reprezentantul României, precizând totodată că nu a discutat în…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close