Lufthansa obţine un pachet de salvare de nouă miliarde de euro

0

Surse guvernamentale care au dorit să-şi păstreze anonimatul au spus ca guvernul german şi Lufthansa au ajuns la un acord privind acordarea unui pachet de salvare pentru a ajuta compania aeriană să facă faţă pierderilor cauzate de pandemia de coronavirus (COVID-19), au declarat luni pentru DPA

Astfel, acordul, estimat la nouă miliarde de euro (9,8 miliarde de dolari), trebuie aprobat de Consiliul de Supervizare al Lufthansa şi de Comisia Europeană, adaugă sursele.

Acestea susţin că în urma acordului Guvernul va deţine o participaţie de 20% în operatorul aerian, dar nu va putea bloca deciziile cheie ale conducerii Lufthansa.

O problemă majoră în negocierile dintre autorităţile de la Berlin şi conducerea Lufthansa o reprezintă statutul celor aproximativ 138.000 de angajaţi ai grupului Lufthansa – care include şi companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines, Austrian Airlines, Eurowings şi Lufthansa Cargo.

Şi rivalele Air France-KLM, American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au cerut ajutor de stat.

Dar, interzicerea călătoriilor decisă de numeroase ţări din întreaga lume a forţat Lufthansa să blocheze la sol 700 din avioanele sale, ceea ce a dus la o scădere de 99% a numărului de pasageri, astfel că întregul grup Lufthansa (care include şi companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines şi Austrian Airlines) pierde în fiecare oră un milion de euro din rezervele sale de lichidităţi.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close