MAE: România deţine, de duminică, preşedinţia Comunităţii Democraţiilor

0

România exercită, începând de duminică, preşedinţia Comunităţii Democraţiilor, for care promovează principiile şi practicile fundamentale ale democraţiei în lume.

"Încredinţarea acestui mandat este o recunoaştere a convingerii cu care România respectă aceste valori, iar exercitarea sa pentru următorii doi ani va facilita consolidarea credibilităţii şi prestigiului României în plan internaţional, drept o democraţie stabilă", arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Alături de continuarea proiectelor pe care Comunitatea le-a iniţiat deja în state aflate în tranziţie democratică, România are posibilitatea să introducă teme şi proiecte de interes direct în zone de interes strategic. Potrivit MAE, o atenţie deosebită va fi acordată implicării tinerilor în procesul decizional democratic şi dezvoltării durabile ca unică perspectivă pentru creşterea calităţii vieţii a generaţiilor prezente şi viitoare.

Ceremonia care va marca preluarea de către România a acestei Preşedinţii va avea loc la 26 septembrie la sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York, iar Ministrul român al Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, va prelua această funcţie de la omologul polonez Jacek Czaputowicz.

Comunitatea Democraţiilor este o structură inter-guvernamentală, de anvergură globală, care are ca obiective promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive pentru o dezvoltare durabilă, accesul la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.

România se numără printre cele 106 state membre ONU care…

Citeste continuarea aici

Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata