Măşti chirurgicale cu mai puţin de 0,6 lei/bucata

0

Producătorul român Techtex are o capacitatea de producţie lunară pentru măşti chirurgicale, în prezent, de 15 milioane de bucăţi, iar preţul cerut de companie poate fi sub 0,6 lei/bucată, la o achiziţie de peste 10 milioane de exemplare, se arată într-un comunicat al companiei, transmis, luni, AGERPRES.

„Producem echipamentele de protecţie de la granulă, la material neţesut, până la mască, halat, combinezon, capelină şi botoşi. Materia primă principală este polipropilena, pe care o cumpărăm sub formă de granule de la producători autohtoni. Din ea realizăm materialul neţesut, care este baza pentru toate echipamentele de protecţie medicală şi de igienă personală. În această lună vom instala şi linia de producţie a materialului filtrant, Techtex devenind prima companie românească ce produce acest material. Astfel, vom fabrica aici, în ţară, absolut toate materialele necesare realizării echipamentelor de protecţie. Asta înseamnă că vom putea oferi cel mai bun preţ pe piaţa din România pentru măştile chirurgicale sigure, testate şi avizate de specialiştii Ministerului Apărării Naţionale. Anunţăm autorităţile publice din România că, la capacitatea de producţie existentă, putem oferi un preţ per mască chirurgicală tip IIR sub 0,6 lei/bucată, la o achiziţie de peste 10 milioane de măşti”, a declarat Ioan Filip, preşedintele Consiliului de Administraţie al Taparo, membru în Consiliul de Supraveghere Techtex.

Acum,  compania Techtex produce 15 milioane de măşti chirurgicale/lună şi creşte continuu capacitatea de producţie, astfel că, din august, odată cu instalarea unei noi linii tehnologice automatizate, va putea realiza 30 de milioane de măşti chirurgicale/lună.

Măştile chirurgicale pe care fabrica românească le produce asigură o eficienţă de filtrare bacteriană de 98%, peste reglementările Spaţiului Economic European, dar are şi rezistenţă la stropire, avantaj important în ceea ce priveşte prevenirea infectării cu COVID-19, susţin reprezentanţii Techtex.

„Datorită acestor atuuri, în urma testelor efectuate de specialiştii Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare ai Ministerului Apărării din România, masca chirurgicală produsă de Techtex a fost clasificată tip IIR, fiind considerată cea mai performantă mască chirurgicală, potrivit clasificării internaţionale”, se menţionează în comunicatul citat.

Asadar, compania Techtex a fost înfiinţată în octombrie 2017 şi este membră a Grupului Taparo. Techtex este prima companie românească care a produs echipamente de protecţie, precum şi singurul producător de material neţesut din polipropilenă din România.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, declara, la finele lunii aprilie a acestui an, că România va produce minimum un milion de măşti medicale, iar preţul acestora va ajunge la populaţie „undeva la 2 lei, fără TVA”.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close