Măsurile privind relansarea economică în agricultură

0

Adrian Oros, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va susţine luni o conferinţă de presă, la sediul instituţiei, una dintre teme fiind măsurile de relansare economică în agricultură.

Ministrul Oros va prezenta şi modificările legislative privind afişarea originii produselor româneşti.

Într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Cluj-Napoca, ministrul Agriculturii a declarat căRomania se confrunta cu o seceta cum nu a mai fost de 50-60 de ani, iar suprafeţele afectate depăşesc până în prezent 1,4 milioane hectare.

„E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (…) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani”, a afirmat Adrian Oros.

Acesta  a mai spus că vrea să-i obişnuiască pe fermieri să îşi asigure culturile.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close