Mel Gibson după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a petrecut o săptămână în spital

0

În luna aprilie, popularul actor Mel Gibson, în vârstă de 64 de ani, a fost internat o săptămână într-un spital din Los Angeles, după ce a contractat noul coronavirus, potrivit cotidianului spaniol La Vanguardia.

„A fost testat pozitiv şi a stat o săptămână la spital. A fost tratat cu Remdesivir în perioada internării şi, de atunci, testele au ieşit  negative şi a fost detectată prezenţa de anticorpi împotriva virusului”, a declarat agentul său de presă pentru ziarul Daily Telegraph Australia.

În martie, cu puţin timp înainte de internare, actorul Mel Gibson a fost văzut într-un supermarket din California, alături de actuala sa iubită, Rosalind Ross, potrivit altor publicaţii.

Aşadar, actorul australian şi iubita lui s-au cunoscut în 2014 şi au devenit în 2017 părinţii unui băieţel, Lars Gerard, cel de-al nouălea copil al lui Mel Gibson.

Informaţia despre spitalizarea starului hollywoodian a fost dezvăluită după ce reputaţia actorului a avut de suferit de mai multe ori în ultima perioadă.

Recent, actriţa Winona Ryder a relatat în luna iunie un episod dezagreabil pe care l-a avut cu Gibson la o petrecere, în timpul căruia artistul a rostit remarci homofobe în faţa unui invitat gay şi a făcut afirmaţii antisemite la adresa ei.

Ulterior, actorul a negat aceste comentarii, subliniind că Winona Ryder a minţit atunci când a relatat conversaţiile lor.

„Sunt afirmaţii 100% neadevărate. A minţit despre aceste lucruri în urmă cu un deceniu, când a vorbit cu presa, şi minte din nou şi acum”, a declarat presei agentul de presă al starului de origine australiană.

Deşi a dispărut pentru o vreme de pe lista actorilor de prim rang de la Hollywood, Mel Gibson şi-a refăcut apoi cariera profesională. Artistul a fost nominalizat la Oscar în 2017 pentru regia filmului „Hacksaw Ridge” şi a mai jucat în acelaşi an în comedia de succes „Daddy’s Home 2”.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close