Meleşcanu, despre reconfigurarea Biroului permanent solicitată de ALDE: Liderii de grup vor discuta; e destul de înceţoşată atmosfera acum

0

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat luni că liderii de grup vor analiza solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu de renegociere a funcţiilor în Biroul permanent al Senatului în urma desfiinţării grupului ALDE şi cererea de configurare a unui grup mixt "Democraţia".

"Asta a rămas să se discute de către liderii de grup, pentru că e destul de înceţoşată atmosfera acum. Vor continua discuţiile pentru împărţirea posturilor", a spus, luni, Meleşcanu.

Săptămâna trecută, miercuri, au avut loc două şedinţe a Comitetului liderilor care s-au finalizat fără a se ajunge la o concluzie în ceea ce priveşte repartizarea funcţiilor din Biroul permanent.

Plenul Senatului a fost întrerupt miercuri pentru aceste două întruniri şi, în cele din urmă, şedinţa a fost suspendată din lipsa cvorumului.

"N-a fost cvorum. Asta e o boală pe care trebuie să o depăşim cât mai rapid din păcate. Invitaţia mea a fost să venim să ne apucăm de treabă, asta este obligaţia noastră faţă de cei care ne-au ales", a adăugat luni Meleşcanu. AGERPRES/(A, AS – autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeste continuarea aici

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata