Messi a marcat două goluri și a oferit două pase de gol în Barcelona-Valladolid

0

 Barcelona – Valladolid a fost al doilea meci din etapa a 11-a din La Liga. Marți seară, 29 octombrie, campioana Spaniei s-a impus pe teren propriu în fața grupării Valladolid cu 5-1.

Lionel Messi a fost eroul partidei, reușind două goluri și două pase de gol. Scorul a fost deschis în minutul doi de Clement Lenglet. După 13 minute distanță, Kiko Olivas a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj de pe Camp Nou, iar începând cu minutul 29 Barcelona nu s-a mai oprit. Messi i-a pasat lui Arturo Vidal, care a dus scorul la 2-1. În minutele 34 și 75 argentinianul a marcat, iar la două minute distanță Messi i-a oferit o pasă prietenului și colegului său Luis Suarez, care a stabilit rezultatul final, 5-1.

Messi a ajuns la al patrulea meci consecutiv în care înscrie și l-a depășit pe rivalul rău, Cristiano Ronaldo, la numărul de goluri înscrise pentru o echipă de club. Argentinianul a adunat 608 goluri în 695 de partide, în timp ce portughezul, care are 813 meciuri jucate, a marcat 606.

Barcelona ocupă primul loc în clasamentul din La Liga cu 22 de puncte în 10 meciuri. Pe locurile doi și trei se află Granada și Atletico Madrid, cu 20 de puncte. Real Madrid, cu un meci în minus, este pe poziția a șasea cu 18 puncte.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close