Michelle Obama se solidarizează cu Greta Thunberg după ce a fost ironizată de Trump

0

Fosta Primă Doamnă a SUA Michelle Obama s-a solidarizat vineri cu tânăra activistă pentru mediu Greta Thunberg după ce preşedintele american, Donald Trump, a ironizat-o şi a considerat „ridicolă” desemnarea adolescentei suedeze drept Persoana Anului 2019 de revista Time, relatează EFE.

„Greta, nu lăsa pe nimeni să stingă lumina ta”, a scris Michelle Obama pe contul său de Twitter. „Asemeni fetelor pe care le-am cunoscut în Vietnam şi în întreaga lume, ai atâtea de oferit nouă tuturor”, a continuat Michelle.

„Nu-i asculta pe cei neîncrezători şi aminteşte-şi de milioanele de persoane care te aplaudă”, a adăugat doamna Obama care a vizitat recent alături de actriţa Julia Roberts Vietnamul pentru a promova educaţia fetelor.

Într-un mesaj pe contul său de Twitter, preşedintele Trump a ironizat-o joi pe adolescenta de 16 ani, declarând că desemnarea activistei suedeze drept Persoana Anului 2019 de revista americană Time este ”ridicolă’. Thunberg a devenit miercuri laureata acestei distincţii anuale onorifice ca recunoaştere pentru activitatea sa care a inspirat milioane de tineri să lupte împotriva schimbărilor climatice.

„Cât de ridicol. Greta trebuie să ia măsuri pentru a-şi gestiona furia, apoi să meargă, aşa cum se făcea pe vremuri, la un film cu un prieten! Relaxează-te, Greta! Relaxează-te!”, a scris Trump (73 de ani) pe Twitter, comentând postarea unui alt utilizator care o felicita pe Thunberg.

În replică, Greta Thunberg şi-a schimbat textul biografiei contului său de Twitter, care acum o descrie precum „o adolescentă care încearcă să-şi gestioneze furia. În prezent, mă relaxez şi privesc, ca pe vremuri, un film împreună cu un prieten”.

Biografia afişată de adolescenta suedeză pe Twitter a devenit o platformă prin care Thunberg răspunde criticilor.

În ultimele luni, Greta s-a descris ca „o tânără foarte fericită care îşi aşteaptă viitorul luminos şi minunat” sau ca „o adolescentă amabilă, dar prost informată”, ca răspuns la comentariile răutăcioase făcute la adresa ei.

 

Sursa foto: cnn.com

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close