Mihai Fifor: Gabi Firea are perfectă dreptate!

0

 Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat, luni, că Gabriela Firea are ”perfectă dreptate” când acuză modul în care Gabriel Oprea și unii lideri sindicali au ajuns în conducerea partidului, susținând că sunt mulți oameni buni în interiorul formațiunii care pot fi promovați.

”Gabi Firea are perfectă dreptate! Nu putem începe reconstrucția PSD cu oameni care nu mai au nimic de a face cu ceea ce ar trebui să devină acest partid. Ar fi o contradicție cu termenul de <reformare>. PSD nu își mai permite să își dezamăgească la nesfârșit electoratul. Trebuie să începem să promovăm o garnitură politică nouă, care să ofere o perspectivă credibilă, cu adevărat promițătoare. Avem mulți oameni buni în partid, care au fost aici și au luptat și care pot fi promovați oricând în structurile de conducere ale PSD”, a ascris pe Facebook Mihai Fifor.

El a ținut să mai precizeze că nu este împotriva venirii sau revenirii unor oameni din afara partidului.

”Trebuie să fim deschiși către cei care pot aduce un plus PSD. Cred că, e nevoie mai mult ca oricând de o analiză profundă și onestă, de consultare și de dialog colegial, la toate nivelurile din partid și acesta trebuie să fie motorul relansării PSD”, a conchis secretarul general al PSD.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat-o, luni, pe Viorica Dăncilă pentru ”impunerea” în conducerea PSD a lui Gabriel Oprea și unor lideri sindicali. ” Doamne, chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?”, i-a transmis Firea liderului partidului.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata