Ministrul Economiei: Primăria București să fie conștientă că, luni, RADET ar putea intra în faliment

0

Ministrul Economiei Virgil Popescu a avertizat-o pe primarul general al Capitalei Gabriela Firea să fie pregătită în cazul în care instanța va declara, luni, falimentul Regiei de Distribuţie şi Transport al Energiei Termice (RADET).

„Mâine (joi – n.r.), la Ministerul Economiei, dar în sediul Ministerului Energiei, vor demara întâlnirile cu toți producătorii ELCEN. ELCEN e pe primul loc. Eu vreau ca Primăria să fie foarte conștientă că s-ar putea ca luni instanța să declare falimentul RADET. ELCEN este pregătit și are stocuri suficiente să livreze energie termică pentru locuitorii Bucureștiului, numai că trebuie să fie pregătită, inclusiv Primăria București, inclusiv în cazul în care RADET nu mai poate să funcționeze declarându-se falimentul cine să cumpere acel agent termic pentru bucureșteni, s-o cumpere Primăria direct”, a afirmat Virgil Popescu, miercuri, la evenimentul preluării mandatului de la Ministerul Energiei.

Luberalul a mai precizat că Gabriela Firea trebuie să se asigure ca toată subvenția dată bucureștenilor să fie plătită către ELCEN.

„Eu cred că se va găsi o soluție la nivelul Ministerului pentru acest lucru și prin dialog vom rezolva problema. Mi-aș dori să nu avem situația aceasta dar mă aștept ca Primăria să fie pregătită și pentru acest scenariu”, a completat Popescu.

RADET a solicitat Primăriei Capitalei plata subvenției pentru doar 32% din energia termică livrată de ELCEN, a anunțat, pe 31 octombrie, administratorul insolvenței ELCEN, compania Sierra Quadrant.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea Aici

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata