Ministrul Muncii: Am constatat că trebuie să evacuăm sediul în 60 de zile

0

 Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, joi, că este foarta îngrijorată, deoarece a constatat că trebuie evacuat sediul în termen de 60 de zile și nu există o soluție pentru momentul când sediul va trebui predat.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat, joi, într-o conferință de presă că este îngrijorată că trebuie evacuat Ministerul în mai puțin de 60 de zile.

„Am o serie de îngrijorări pe care vreau să vi le împărtășesc. În primul rând v-aș spune faptul că la nivelul ministerului, tocmai ce am constatat (…) că trebuie să evacuăm acest sediu în mai puțin de 60 de zile, în considerentul unei solicitări de evacuare din partea Ministerului de Interne și față de care noi ar fi trebuit să găsim soluții din timp util”, a spus Alexandru.

Alexandru a precizat că a avut câteva semne de întrebare și a cerut direcțiilor de specialitate din minister informații cu privire la licitația care a fost făcută în perioada lunilor anterioare.

„Cred că aceste lucruri ar fi trebuit rezolvate din timp, cu o bună planificare, astfel încât să nu ajungem la un minister extrem de dificil și care are o serie de responsabilități cu doar două luni înainte de termenul limită, să fim în situația de a avea semne de întrebare cu privire la licitație și în considerentul anulării acesteia, lucru la care mă gândesc, urmând să iau decizia în baza raportului Structurii de Specialitate, să avem în situația de a nu avea nicio opțiune de funcționare de la începutul anului viitor. Sunt îngrijorată de faptul că infrastructura, softurile ministerului care gestionează sistemele de calcul pentru pensii,…

Citeste continuarea aici

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata