Mirel Rădoi: Ianis Hagi e un număr 10 cum puţini sunt în Europa în momentul acesta

0

Mirel Rădoi, selecționerul naționalei sub 21 de ani a României, a vorbit în termeni laudativi despre Ianis Hagi. Îi consideră unul dintre cei mai buni decari din Europa și este convins că va ajunge să facă performanțe la cluburi importante, așa cum a făcut și tatăl său.

Deși este continuare apt pentru a juca la naționala de tineret, Mirel Rădoi nu se mai poate baza pe Ianis Hagi. Mijlocașul este convocat la fiecare acțiune a naționalei mari de către selecționerul Cosmin Contra. „Noi oricând îl aşteptăm la naţionala de tineret, e în continuare selecţionabil. Eu pe Ianis îl văd tipul de jucător care, indiferent dacă a început meciul şi a greşit toate pasele, e jucătorul care are nevoie de continuitate.

În momentul când va juca 3, 4, 5 partide, indiferent cum le va juca, dar să le înceapă şi să le termine, Ianis va fi un jucător care va avea ori pase decisive, ori goluri din acţiune, ori şuturi, lovituri libere. Poate destabiliza apărarea adversă”, a precizat Mirel Rădoi la Digi Sport, care îl compară pe Ianis Hagi cu Constantin Budescu:

„Ianis nu e genul de jucător care, în momentul când are mingea, ca Budescu, pasează acolo. Nu, e imprevizibul. Au calitatea asta cei doi. Şi Nistor. Nu au nişte şabloane. Pentru mine, Ianis Hagi e un număr 10 cum puţini vezi în Europa în momentul ăsta.

La un sistem 4-2-3-1, cu Ianis în spatele atacantului, mi se pare genial. Aici intervine antrenroul (n.r.: când echipa nu are rezultate). Eu, indiferent de situaţia din teren, la orice meci aş începe cu Ianis titular.” .
Ianis Hagi a fost fost antrenat de Mirel Rădoi la Campionatul European U21, din vara acestui an, când naționala noastră a ajuns până în semifinalele competiției. În total, pentru echipa de tineret, mijlocașul a prins 16 meciuri și a marcat de 4 ori. Pentru naționala de seniori, Hagi jr. are 4 partide.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close