Movilă (PMP): Orice întârziere la depunerea moţiunii de cenzură-un câştig pentru PSD; sunt 15-20 parlamentari instabili politic

0

Partidul Mişcarea Populară susţine fără nicio rezervă moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi a transmis lista cu semnăturile tuturor parlamentarilor partidului, a declarat, marţi, deputatul Petru Movilă, susţinând că nu trebuie ratată "tragerea glonţului de aur" care să ducă la căderea guvernului PSD.

"PMP susţine fără nicio rezervă moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal, în acest sens au avut loc discuţii între conducerea Partidului Mişcarea Populară, reprezentată de preşedintele Eugen Tomac, şi conducerea PNL, reprezentată de preşedintele Orban. Din punctul de vedere al Partidului Mişcarea Populară, toate lucrurile sunt în ordine, în sensul că am transmis lista cu semnături ale tuturor colegilor deputaţi şi senatori şi ne-am asigurat că vor fi prezenţi atunci când în Parlament se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură. Tot din punctul nostru de vedere, spunem clar că nu avem dreptul să ratăm această şansă, această ocazie, nu avem dreptul să ratăm tragerea glonţului de aur care să ducă guvernul PSD în istorie, pentru că este absolut necesar ca această moţiune de cenzură să treacă", a afirmat Movilă, la Parlament.

El a spus că nu trebuie să existe fisuri şi orgolii între partidele de opoziţie.

"De asemenea, tot din punctul nostru de vedere, spunem foarte clar că între partidele care susţin această moţiune de cenzură nu trebuie să existe niciun fel de fisură, nu trebuie să existe orgolii şi trebuie să înţeleagă că momentul politic şi istoric este mai important decât ceea ce îşi doresc această partidă în plan personal, în plan…

Citeste continuarea aici

Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata