Muncitorii vietnamezi, soluția la criza de pe piața forței de muncă din domeniul construcțiilor

0

Criza forței de muncă de pe piața construcțiilor este un fenomen cât se poate de real, inevitabil și, din păcate, un trend care va continua cu siguranță cel puțin în următoarea decadă. Din varii motive pe care le vom menționa în acest articol, cei care activează în domeniul construcțiilor iau lucrări și apoi se trezesc subit că nu au pe cine să mai cheme pe șantier. 

Situația este una cunoscută, dar soluțiile nu țin, din păcate, decât de guvernanți. În așteptarea unor remedii pe termen lung, singura alternativă este infuzia de angajați din țările non-UE, cu precădere din Vietnam. Cum și de ce ne pot ajuta muncitorii vietnamezi veți descoperi în rândurile de mai jos. 

Cauzele crizei din domeniul construcțiilor

Evident, acest domeniu nu este singurul în colaps din acest punct de vedere dar, construcțiile fiind în plină dezvoltare, lipsurile se simt acut. Printre motivele lipsei forței de muncă se numără migrația muncitorilor calificați și necalificați în țările din vest, acolo unde salariile și nivelul de trai sunt mult mai bune, dar și lipsa unor generații pregătite pentru acest tip de muncă. Practic școlile profesionale, de arte și meserii nu mai produc tineri care să formeze piața muncii. În contextul în care necesarul de forță de muncă va crește permanent, angajatorii sunt forțați să caute în afara granițelor țării. 

De ce muncitori vietnamezi? 

Chiar dacă sună ușor cinic, adevărul este că țara noastră prezintă condiții de muncă, salarii și oportunități mai atractive pentru muncitorii din Vietnam decât opțiunile din țara natală. Astfel, în căutarea unui trai mai bun, aceștia vin în România și trimit de cele mai multe ori câștigurile lor înapoi la familii. 

Printre beneficiile aduse de angajarea vietnamezilor se enumeră ocuparea rapidă a locurilor de muncă libere, aceștia fiind foarte dornici de muncă. De asemenea, mulți dintre ei sunt calificați și oferă o stabilitate mai mare a ocupării locurilor de muncă cu costuri mai mici. 

În momentul de față, aproximativ 1600 de vietnamezi lucrează legal pe teritoriul României, mulți dintre ei în domeniul construcțiilor sau în fabrici. Aceștia sunt recunoscuți pentru seriozitatea, puterea de muncă și rezistența de care dau dovadă. Puteți beneficia de o mulțime de lucrători necalificați, dar și de fierari, dulgheri, zidari, faianțari, instalatori și electricieni certificați, evident pentru un preț mai mare. 

Procesul de atragere a muncitorilor vietnamezi 

Pentru a putea beneficia de serviciile mai sus menționaților va fi nevoie să contactați o firmă de recrutare forță de muncă din Vietnam. Această agenția va prelua responsabilitatea procesului de selecție, obținerea unei vize de lungă ședere și a dreptului de locuire, eliberarea unui permis de ședere în scop de muncă și de obținere a avizului de angajare. 

De asemenea, în lista de servicii incluse se mai regăsesc înlocuirea gratuită a muncitorilor care nu se potrivesc cu mediul de lucru, oferirea unui consultant dedicat, organizarea workshop-urilor de integrare culturală și cursuri de limba română și engleză. 

În plus, vă aducem la cunoștință faptul că oferta de muncă trebuie să includă câteva facilități pentru angajatul vietnamez, precum:

  • Plata biletului de avion spre România;
  • Transport asigurat la și de la locul de muncă la cazare;
  • Bilet de avion către țara natală la o anumită perioadă de timp;
  • Cazare comună;
  • Masă asigurată cu bucătar specific din regiunea lor;

Contractele cu vietnamezii se întind de regulă pe perioade de doi ani. Mulți dintre ei aleg să rămână la noi în țară, evident dacă mai găsesc ceva de lucru. 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata