Mureş: Investiţie de peste 24 milioane lei în reabilitarea unor ateliere tehnologice şcolare şi constuirea unei creşe

0

Primăria Târgu Mureş a anunţat, luni, că va demara începând cu anul viitor două proiecte în valoare totală peste 24,3 milioane lei, pentru reabilitarea de ateliere tehnologice şcolare şi pentru construirea unei creşe, dintre care pese 18,8 milioane de lei reprezintă investiţie proprie, iar peste 5,3 milioane de lei din fonduri europene, pentru care s-a semnat contractul de finanţare.

„O creşă nouă în Târgu Mureş şi ateliere tehnologice reabilitate la Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Şincai’. Investiţii pe bani europeni în învăţământ, prin proiecte derulate de Primăria Târgu Mureş, care va contribui cu mai mult de 20 de milioane de lei la implementarea acestora. Valoarea celor două proiecte depăşeşte 24,3 milioane lei, banii fiind investiţi în realizarea unei noi creşe pe strada Apaductului şi reabilitarea integrală, inclusiv atelierele de la Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Şincai’. De cele două proiecte derulate de Primăria Târgu Mureş vor beneficia cel puţin 900 de preşcolari şi liceeni”, a anunţat Primăria Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Unul dintre proiectele câştigate de Primăria Târgu Mureş vizează modernizarea şi reabilitarea integrală a atelierelor Liceului Tehnologic „Gheorghe Şincai”.

Valoarea totală este de 12.165.875,50 lei, din care 2.689.987,09 lei reprezintă fondurile europene solicitate, diferenţa de aproape 9,5 milioane lei fiind contribuţia municipalităţii la cheltuielile eligibile şi neeligibile ale proiectului „Modernizare şi reabilitare integrală, ateliere – Liceul Tehnologic „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş.

„În Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Şincai’ se va interveni la cele trei corpuri de clădiri, unde funcţionează şcoala propriu-zisă, sala de sport şi atelierele şcoală, pe o suprafaţă totală cumulată de aproape 5.400 mp. Lucrările realizate vor consta în refacerea integrală a instalaţiilor de apă-canal, a celor termice şi de ventilaţie, dar şi a instalaţiilor electrice, inclusiv cu realizarea de noi trasee, acolo unde este cazul. Vor fi reabilitate toate grupurile sanitare, vor fi înlocuite tâmplăriile interioare şi vor fi refăcute pardoselile. În exterior, toate cele trei clădiri vor fi anvelopate şi eficientizate energetic, vor fi montate indicatoare de îndrumare pentru persoanele cu dizabilităţi la accesul în clădire, fiind modernizate şi căile de acces corespunzătoare. Vor fi reparate aleile din curte şi cele de la terenul de sport din incinta liceului, care va fi şi împrejmuit”, a precizat Primăria Târgu Mureş.

Tot aici vor fi modernizate boilerele şi aerotermele, iar pentru ateliere vor fi achiziţionate aproape 20 de noi tipuri de echipamente de lucru sau IT pentru domeniile Mecanica generală, Mecanica auto, Electrotehnica, CAD şi Informatica.

Potrivit comunicatului, proiectul „Extindere şi modernizare clădire pentru amenajare creşă, str. Apaductului nr. 54-56” are o valoare de 12.155.111,48 lei, din care 2.791.295,58 lei reprezintă fondurile europene solicitate, diferenţa de peste 9,36 milioane lei fiind contribuţia municipalităţii la cheltuielile eligibile si neeligibile ale proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Proiectul prevede extinderea, reabilitarea şi modernizarea unei clădiri pentru amenajarea creşei şi a spaţiilor aferente desfăşurării activităţilor specifice învăţământului antepreşcolar.

„Extinderea va fi adiacentă clădirii existente şi va comunica direct cu aceasta, atât la parter cât şi la etaj. În creşa nouă vor fi 6 dormitoare, 4 săli de joacă, zone pentru servit masa, precum şi grupuri sanitare. De toate acestea vor beneficia 80 de copii, împărţiţi în 6 grupe, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani. Pe lângă aceste spaţii, vor fi amenajate şi altele: o bucătărie cu anexe, grupuri sanitare, vestiare, spaţii pentru depozitare alimente, cabinet medical cu izolator şi grup sanitar, spaţiu pentru spălătorie/uscătorie situat la subsolul clădirii existente, vestiare pentru personal cu grupuri sanitare proprii, vestiar/filtru pentru copii, spaţiu tehnic pentru centrala termică, spaţii administrative, încăpere pentru consilierea părinţilor şi un grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi”, a subliniat municipalitatea.

Primăria Târgu Mureş a precizat că atât creşa, cât şi Liceul Tehnologic „Gheorghe Şincai” vor beneficia de dotări moderne, care respectă cele mai noi standarde tehnice.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close