. Naționala e visul oricărui antrenor

 Marius Şumudică, antrenorul lui Gazişehir Gaziantep, a anunţat, luni dimineaţa, că are două oferte foarte tentante din Arabia Saudită, însă ar prefera să rămână în campionatul Turciei, unde are rezultate din ce în ce mai apreciate.

Tehnicianul român a preluat-o pe Gazişehir Gaziantep la începutul acestui sezon şi a dus echipa pe locul al treilea în campionat. Rezultatele obţinute au adus interes din Arabia Saudită, campionat unde Şumudică a mai lucrat.

„Eu am acelaşi manager pe care îl are şi Cosmin Olăroiu. Am două oferte în momentul de faţă din Arabia Saudită. (n. red. – întrebat dacă va avea salariu de două milioane de euro) Ai mai luat din ei! Există o clauză de reziliere aici, dar sunt dator faţă de jucătorii ăştia, eu i-am format şi m-aş simţi oarecum într-o postură de trădare. Oamenii sunt foarte corecţi din punct de vedere financiar, e oraşul destul de mare, iar eu decid cam totul în ceea ce priveşte alimentaţia, nutriţia, terenul sau cazarea. Mi-ar fi destul de greu să plec, deşi uneori e greu să rezişti tentaţiei, banul e ochiul dracului, aşa cum se spune. Sunt tânăr, am 48 de ani şi cred că mai am timp să ajung în spaţiul ăla. Banii sunt bani, am lăsat o impresie foarte bună. Shabab are probleme foarte mari în momentul de faţă, lumea comentează să vină Şumudică înapoi. Eu am pierdut locul 3 şi Liga Campionilor în minutul 92 din ultima etapă, cu Al Hilal”, a declarat Şumudică, la DigiSport.

De asemenea, antrenorul care a câştigat titlul în România alături de Astra Giurgiu a vorbit şi despre posibilitatea preluării echipei naţionale. Şumudică spune că nu vrea…

Citeste continuarea aici

Citește și