Nechifor (Pro România Suceava): N-am reuşit să avem un dialog cu ALDE; nu e tocmai plăcut că sunt 'nişte mişcări' în partid

0

Liderul judeţean al Pro România Suceava şi vicepreşedinte la nivel naţional, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu există dialog cu ALDE şi că ''nu e tocmai plăcut'' pentru formaţiunea pe care o reprezintă că există ''mişcările' din respectivul partid, el punctând că speră ca aceştia să îşi clarifice repede problemele.

''Mi-aş fi dorit să am mai multe informaţii şi din zona ALDE. Din păcate, până acum, n-am reuşit să avem un dialog, dar mai e timp şi, având în vedere şi, n-aş spune tensiuni, dar sunt nişte mişcări la ALDE, ceea ce pentru noi nu e tocmai plăcut. (…) Pot să mă refer doar la colaborarea politică în cadrul alianţei. Acest lucru presupune dialog, să existe corespondenţi pe anumite funcţii, pentru că o campanie electorală presupune şi foarte multe etape care curg, cu termene imperative. (…) Sper ca şi la Suceava să se clarifice cât mai repede structura celor din ALDE'', a arătat Nechifor.

În opinia lui, un candidat ''cu adevărat independent'' este mai bun decât celelalte ''variante din piaţa politică'', iar pentru Pro România, alegerile prezidenţiale sunt foarte importante.

''E o competiţie electorală pe care noi, în Pro România, o tratăm la nivel foarte înalt, nu considerăm că avem un meci amical sau un meci neimportant, ba din contra, e un meci capital pentru viitorul nostru politic şi vrem să dăm ţării noastre o şansă să aibă un candidat în turul doi cu adevărat independent, care să poată să fie şi înţeles de către români ca un posibil preşedinte mult mai bun decât orice altă variantă care…

Citeste continuarea aici

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata