Nicuşor Dan: Administraţia Firea a luat mai multe măsuri care au dus la poluarea aerului

0

Nicuşor Dan, candidat independent la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) susţinut de USR, a declarat că administraţia Firea a luat mai multe măsuri care au dus la poluarea aerului.

„Gabriela Firea – în ce a declarat aseară – contestă măsurătorile de poluare a aerului, uită însă să ne spună că ea însăşi a promis şi a eşuat în implementarea unor astfel de proiecte de măsurare a calităţii aerului în Bucureşti (…) Ea a eşuat în implementarea unor măsuri care ar fi dus la reducerea poluării aerului în Bucureşti (…). Cele mai importante: registrul spaţiilor verzi, măsuri speciale antipraf, strategii sectoriale pe deşeuri, centură verde şi aşa mai departe (…). Sunt mai multe măsuri pe care administraţia Firea le-a luat care au dus la poluarea aerului”, a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.

El a dat câteva exemple de măsuri care au dus la reducerea spaţiului verde în Bucureşti.

„Prin PUZ sector 3 dispar cam 30 hectare de spaţiu verde. Acest PUZ aprobat de Consiliul General a fost suspendat recent de Tribunalul Bucureşti, tocmai pentru că încalcă dispoziţiile legale cu privire la spaţii verzi (…). PUZ sector 4 – peste 10 hectare de spaţiu verde dispar. PUZ Stejarii din Pădurea Băneasa – 5 hectare”, a spus Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, în fiecare şedinţă de CGMB, au devenit „o obişnuinţă” 20-30-40 de PUZ-uri prin care se dau „zeci de mii de metri pătraţi în plus construibili”. „Asta pe toată administraţia Firea înseamnă câteva milioane de metri pătraţi construibili. Asta înseamnă supraglomerarea oraşului, a traficului şi implicit poluarea atmosferică”, a mai declarat Nicuşor Dan.

El a mai spus că PMB avea din 2016 proiectul Sistem operativ informaţional pentru măsurarea calităţii aerului. „Acest proiect era finanţat cu 7 milioane de lei în bugetul pe 2016, nu s-a făcut nimic, a fost finanţat din nou cu 7 milioane de lei în 2017, nu s-a făcut nimic şi s-a făcut ceva insignifiant (…) în decembrie 2018”, a afirmat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, PMB are din mandatul fostului edil general Sorin Oprescu un sistem mobil de măsurare a calităţii aerului pentru care plăteşte circa 100.000 de lei pe an mentenanţă. „O invit public pe Gabriela Firea să ne spună unde şi cum l-a folosit în mod sistematic”, a adăugat Nicuşor Dan.

El a afirmat că nu s-a făcut nimic pentru registrul spaţiilor verzi, centura verde a Bucureştiului.

„Piste de biciclete. Ministerul Mediului a dat Primăriei 10 milioane de euro, dacă nu mă înşel în 2014, poate în 2015, în orice caz, administraţia Firea a avut aceşti 10 milioane în buget în fiecare an, în fiecare an a propus să investească şi nu a făcut nimic”, a susţinut Nicuşor Dan.

Alexandru Gâdiuţă, consilier general USR, e de părere că de 3 ani, în problema calităţii aerului, are loc „un ping-pong” între PMB şi celelalte instituţii de mediu, o pasare a responsabilităţii. În opinia sa, vinieta Oxigen e un proiect făcut „doar de formă, ca să atragă popularitatea” şi care nu produce, de fapt, efecte concrete.

Marius Petroiu, preşedinte al Asociaţiei Justiţie şi Mediu şi avocat al Asociaţiei 2Celsius, a făcut referire la litigiul cu PMB prin care aceste ONG-uri cer anularea unei hotărâri de CGMB luate în iunie 2018 ce vizează Planul integrat de calitate a aerului din Bucureşti.

El a spus că acest plan conţine 20 de măsuri, dintre care 14 cu caracter imediat.

„Niciuna dintre aceste măsuri nu vizează o formă efectivă cuantificabilă şi cu atât mai grav niciuna dintre măsuri nu are în vedere acest criteriu al eficienţei cât mai rapide cu putinţă. În plus, s-a folosit un studiu de aer din 2013, deşi planul se adoptă în 2018”, a spus acesta.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat luni că a luat măsuri privind îmbunătăţirea calităţii aerului în Capitală, dar consideră că nu se poate recupera în 36 de luni ce nu s-a făcut în zeci de ani, potrivit unui comunicat al Municipalităţii.

În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la valorile înregistrate pentru poluanţii PM2,5 şi PM10 de către reţelele independente de măsurare a calităţii aerului, PMB a precizat că aceste reţele nu sunt autorizate/omologate de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor. PMB a reamintit că nu gestionează staţiile de măsurare a calităţii aerului.

PMB a precizat că a luat, în ultimii 3 ani, o serie de măsuri cu rezultate concrete pentru combaterea poluării din Bucureşti, printre care: vinieta Oxigen, creşterea parcului auto al STB, vouchere pentru achiziţionarea de biciclete, faptul că din 2018 se derulează proiectul privind realizarea a patru trasee de piste de biciclete cu o lungime totală de 48,25 km.

Sursa foto: digi24.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close