O companie din cinci utilizează în România soluţii informatice de Business Intelligence

0

Instrumente de Business Inteligence utilizează, o companie din cinci, activă şi performantă în economia din România, în timp ce majoritatea apelează excesiv la resursa umană şi materială pentru a analiza un volum imens de date despre activitatea lor, generat de raportările clasice, relevă o analiză de specialitate, publicată joi.

Soluţiile Business Intelligence ajută companiile să deruleze afaceri în mod inteligent si reprezintă un set de aplicaţii software şi tehnologii destinate colectării, gestionării şi analizării informatiilor provenite din diferite sisteme de gestiune a afacerii sau din alte baze de date. Aceste aplicaţii se pot conecta la aproape orice sursă de date din companie, inclusiv la sisteme simple de contabilitate sau fişiere excel. De asemenea, pot arăta direcţia unui business, permit depistarea trendurilor şi problemelor imediat ce apar.

Mai puţin de 20% dintre companiile mari şi medii active în România folosesc instrumente de Business Intelligence, care le ajută să fie eficiente şi profitabile, şi mai ales să se adapteaze rapid modificărilor din piaţă. Practic, raportat la un număr de aproximativ 11.000 de companii cele mai performante din economie, înregistrate ca mari şi medii, numai una din cinci foloseşte, în prezent, instrumente de Business intelligence, potrivit statisticii Cyberpro Consulting.

„În lipsa investiţiilor în soluţii informatice adecvate, restul companiilor folosesc excesiv resursa umană şi materială pentru a analiza un volum imens de date despre activitatea lor, generat de raportările clasice, care le răspund la întrebarea „ce s-a întâmplat”, dar nu le arată şi „de ce”. Astfel de rapoarte nu îi susţin pe manageri să ia decizii documentate, rapide şi corecte pentru business-ul lor, existând de multe ori riscul ca instinctul şi presupunerea să îi ghideze în luarea unor măsuri”, notează realizatorii studiului.

60% dintre companiile care folosesc Business Intelligence sunt reprezentanţe ale unora din străinătate, în timp ce în 10% din cazuri managerii lor au aflat despre instrumente din presa străină sau de la alţi antreprenori, ori din prezentările furnizorilor de soluţii IT (20%).

„Practica arată că marile companii alocă anual 2-5% din cifra de afaceri pentru investiţii în instrumente de Business Intelligence şi 10-15%, o dată la 5-7 ani, în schimbări majore de aplicaţii. Rezultatele, potrivit unor studii internaţionale, se concretizează în creşterea veniturilor cu o treime, a eficienţei operaţionale cu 25% şi a avantajului competitiv cu 10% în următorul an”, se arată în concluziile raportului.

Cyberpro Consulting este o companie specializată în consultanţă privind alegerea, integrarea şi implementarea sistemelor informatice (ERP, SFA, CRM, WMS, POS, BI etc), cu experienţă de peste 14 ani pe piaţa din România.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close