O expoziţie de animale mici şi păsări a fost suspendată in Maramures

O expoziţie de animale şi păsări mici care urma să se deschidă pe 24 ianuarie a fost suspendată din cauza focarului de gripă aviară descoperit recent la fermă din oraşul Seini, potrivit organizatorilor.

„La recomandarea autorităţilor sanitar-veterinare din judeţul Maramureş, expoziţia de păsări şi animale mici care urma să se deschidă publicului pe 24 ianuarie, pentru trei zile, a fost suspendată din motive de biosecuritate. E posibil ca expoziţia să fie organizată mult mai târziu, însă totul depinde de evoluţia lucrurilor în această situaţie şi normele stabilite de autoritatea veterinară”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici „Creasta Cocoşului” din judeţul Maramureş, Marius Stan, principalul organizator al evenimentului.

Potrivit acestuia, perioada optimă organizării unei asemenea expoziţii este sezonul rece, fapt ce avantajează atât păsările mici, dar şi animalele.

Expoziţia cu caracter educativ urma să aducă la standuri peste 300 de animale mici şi păsări din colecţia pasionaţilor, majoritatea membri ai asociaţiei.

În judeţul Maramureş există aproape 100 de crescători pasionaţi de păsări şi animale mici.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat, marţi, diagnosticarea gripei aviare într-o fermă de tip comercial din judeţul Maramureş.

Sursa: News24.ro.

Citește și