O familie din Alba Iulia a obținut în instanță oprirea lucrărilor la autostrada A10

0

 O familie din Alba Iulia care a dat în judecată CNAIR și constructorii lotului 1 al autostrăzii A10 Sebeș Turda, care trece foarte aproape de casa ei, a obținut în instanță oprirea lucrărilor până la instalarea unor panouri fonice. Decizia e definitivă.

Tribunalul Alba a admis cererea formulată de proprietarii unei case situate în cartierul albaiulian Oarda de Sus, pe lângă care autostrada va trece la doar câțiva metri și a dispus oprirea lucrărilor și instalarea urgentă a panourilor care să izoleze fonic locuința.

„Obligă pârâtele să monteze în regim de urgență panouri fonoabsorbante şi să îndeplinească măsurile pentru izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanţilor (…) cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de şantierul organizat în imediata apropriere a locuinţei reclamanţilor cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse prin autorizaţia de construire, acordul de mediu, studiu de impact, contract de execuţie aferente obiectivului de investiţii Autostrada Sebeș-Turda Lotul 1 – punct de lucru Oarda de Sus – în zona imobilului proprietatea reclamanţilor. Dispune încetarea temporara a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeș-Turda (…) Definitiva, provizorie și executorie de îndată, fără somaţie și fără trecerea vreunui termen”, se arată în soluția Tribunalului Alba.

Într-un alt dosar, familia din Alba Iulia a mai obţinut daune materiale de 70.000 de euro şi daune morale de 15.000 de euro din partea CNAIR şi Ministerul Finanţelor pentru „afectarea dreptului de proprietate şi a vieţii private”.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close