Orban: Comunitatea armenească a dat României nume mari

0

Premierul Ludovic Orban a subliniat, luni, la Centenarul Uniunii Armenilor că în panteonul făuritorilor de neam şi ţară se regăsesc „nume mari” pe care comunitatea armenească le-a dat României.

„Comunitatea armenească a dat României nume mari, pe care le admirăm şi le aşezăm fără ezitare în panteonul făuritorilor de neam şi ţară. Cum altfel am putea să-l considerăm pe cărturarul şi fondatorul învăţământului modern în România Spiru Haret, membru notabil al comunităţii armeneşti, dar, şi sunt mândru de asta să amintesc, om de stat şi om politic liberal. Sau cum am putea să o uităm pe Ana Aslan, căreia îi datorăm unul dintre cele mai frumoase branduri româneşti. Virgil Madgearu, Garabet Ibrăileanu, Mihail Jora, Krikor Zambaccian şi atâţia alţii, care ar trebuie să ne fie mereu în memorie ca oameni de ştiinţă, artişti, oameni de litere, militari, fondatori de instituţii care au îmbogăţit cultura şi societatea românească”, a afirmat Orban.

El a amintit că în anul 1919, întemeierea Uniunii Armenilor din România a însemnat asocierea comunităţilor armeneşti istorice aflate în toate provinciile româneşti unite 1918.

„Era astfel demonstrată voinţa de a participa la construcţia României Mari, căreia armenii i-au fost mereu loiali şi în care comunitatea a fost protejată şi a înflorit. Din păcate, regimul comunist a afectat în mod tragic viaţa armenilor din România, a distrus şi a alungat o mare parte din această comunitate puternică şi generoasă, printr-o campanie de persecuţii ale cărei rezultate devastatoare le-am înţeles foarte târziu, după Revoluţia din decembrie 1989….

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close