Orban, despre moțiunea de cenzură: Avem peste 233 de semnături. Cel mai probabil va fi depusă luni

0

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat marți că formațiunea a strâns peste 233 de semnături pentru moțiunea de cenzură și că aceasta va fi depusă cel mai probabil luni. El a adăugat că ultimele negocieri vor fi purtate joi, cu parlamentari individuali.

„Când vom avea toate semnăturile la locul lor, după finalizarea discuțiilor vom anunța cifra finală a numărului de semnatari care susțin moțiunea de cenzură. (…) Am trecut de 233 de semnături. (…) Am discutat cu mai mulți dintre cei cu care am purtat negocieri. Cel mai probabil moțiunea va fi depusă luni. Cel mai probabil, după cum este calendarul prevăzut în Constituție se va dezbate și vota luni sau marți, 7 sau cel târziu 8 octombrie”, a declarat Ludovic Orban, la TVR 1.

Liderul PNL a adăugat că negocierile privind susținerea moțiunii de cenzură se vor finaliza joi.

„Negocierile se vor finaliza în jurul zilei de joi și vom fi pregătiți să anunțăm oficial rezultatul acestor discuții. Mai avem negocieri programate cu parlamentari individuali”, a subliniat Orban.

Totodată, președintele PNL a afirmat că ALDE și Pro România vor susține moțiunea de cenzură și vor vota la vedere.

PNL a strâns 238 de semnături pentru moțiunea de cenzură privind demiterea Guvernului Dăncilă, au declarat surse liberale pentru MEDIAFAX.

Sursa: News 24 Romania.

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata