Pact pentru o Românie verde şi curată initiat de Mircea Diaconu

0

Fostul candidat independent la prezidenţiale Mircea Diaconu anunţă, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, că a iniţiat un Pact pentru o Românie Verde şi Curată, iar formaţiunile Platforma Social Liberală şi Partidul Neo Liberal s-au alăturat iniţiativei sale.

Mircea Diaconu precizează, în comunicat, că este şi va rămâne independent şi nu s-a înscris şi nu se va înscrie în niciunul dintre partidele care au semnat sau vor semna pactul pentru salvarea naturii iniţiat de el.

„În campania pentru alegerile prezidenţiale şi nu numai, am propus 10 ani de oprire a defrişărilor pentru ca pădurea să se regenereze. În întâlnirile mele cu cetăţenii, cei mai mulţi fără culoare politică, am fost impresionat de sprijinul larg primit din partea lor pentru a da viaţă acestui proiect. Iată că astăzi, de ziua Unirii Principatelor Române, s-au alăturat iniţiativei Platforma Social Liberală şi Partidul Neo Liberal, care au semnat PACTUL pentru O ROMÂNIE VERDE şi CURATĂ. Le mulţumesc pentru sprijin şi îmi doresc ca un număr cât mai mare de cetăţeni, asociaţii, partide să semneze pentru punerea în aplicare a acestui proiect de interes naţional. Acum, mai mult ca oricând, România are nevoie de regenerarea pădurilor şi de o acţiune de curăţenie generală, astfel încât copiii şi nepoţii noştri să se poată bucura de natura de poveste pe care am primit-o moştenire de la părinţii şi bunicii noştri”, afirmă Mircea Diaconu în comunicat.

De asemenea, el spune că are încredere în liderii Platformei Social Liberale, Ilan Laufer şi Alex Coita.

„Revin, în final, cu precizarea pe care am făcut-o în…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close