Pâinea, carnea și laptele se scumpesc din cauza facturilor tot mai mari la energie

În România, carnea, pâinea și laptele se vor scumpi, anunță producătorii. Aceștia se plâng că au primit facturi de energie mai mari cu până la 700% și că, din cauza creșterii prețurilor la energie, s-au scumpit până și ambalajele în care își pun produsele.

Din punct de vedere financiaro-social, în cele din urmă, totul este plătit de clienți. Oamenii spun că resimt tot mai puternic majorările de prețuri.

În opinia unei cumpărătoare, „Totul s-a scumpit, tot, suntem așa, cam la limita saraciei.

 Dacă iei mai multe produse, se adună și se simte la bugetul familiei.

 Carnea, pâinea (s-au scumpit – n.r.). Bunăoară, acum o lună de zile era 1 leu pâinea. Întrebam: nu o scumpiți? Au zis că nu. A mai trecut o săptămână, s-a facut 1 leu și 20, după o săptămână 1 leu 30.

Pâinea s-a scumpit după ce în toată lumea au crescut prețurile la cereale, dar și din cauza creșterii prețurilor la gaze și electricitate”.

La răndul său, Aurel Popescu – ROMPAN: „Avem colegi din țară care ne semnalează că au creșteri de 6 ori, de 8 ori. Aceasta la gaze. La energie electrică, creșterile sunt de 3-4 ori. La materia prima, 50%….

Citeste continuarea Aici

Citește și