Pambuccian: Cine crede că ministerele sunt conduse de miniştri este naiv

0

Cine crede că ministerele sunt conduse de miniştri este naiv, acestea fiind ale funcţionarilor, în timp ce ministrul este văzut ca un fraier, care oricum vine şi pleacă, a afirmat, luni, Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, într-o conferinţă de specialitate.

„Lumea mare a intrat în era post-digitală. Din păcate, în Europa niciunul dintre marile trenduri în era digitală nu se regăseşte. Noi discutăm aici lucruri pe care le discutăm de 20 de ani şi nu se întâmplă. Ultima mea încercare a fost în vremea Guvernului Boc, când am încercat să abordăm chestiunea asta banală de baze de date, pe care nu am putut să o facem nu din accidente de ordin tehnic, ci din cauza felului în care este organizat statul român. De asta eu m-am ocupat exclusiv de zona privată… România nu este o piaţă pentru industria pe care o avem. E prea mică. Problema pe care o avem este la nivelul felului în care este alcătuit statul român. De ce nu s-a făcut nimic până acum? Pentru că nimeni nu vrea să partajeze informaţia cu altă entitate. Cine crede că ministerele sunt conduse de miniştri, e naiv. Ministerele sunt conduse de funcţionari, iar ministrul este văzut ca un fraier care oricum vine şi pleacă. Ei (funcţionarii din ministere, n.r.) ştiu să folosească aceste lucruri foarte bine. Aceşti funcţionari nu pot fi daţi jos din două motive. Pentru că, o dată, noi ne-am dus pe modul francez-belgian, de inamovibilitate a funcţionarului public. Al doilea motiv este că foarte mult din Uniunea Europeană a preluat din ideile astea”, a menţionat Pambuccian.

Deputatul este de părere că, momentan, în România, nu s-a născut încă prim-ministrul care să schimbe paradigma în privinţa autorităţilor statului.

„Nu cred că va reuşi nici Guvernul Orban. Nu cred că s-a născut acel prim ministru care să rupă chestia asta. Asta s-a înrădăcinat. În momentul care ai lucruri înrădăcinate, atunci lucrurile nu au cum să meargă. În schimb, noi cheltuim enorm de mulţi bani pe proiecte punctuale: mai punem o floricică, mai adăugăm una-alta.
Am renunţat să cred că autorităţile statului… pentru că mi-am dat seama că orice demers nu are nicio şansă. Noi, de 20 de ani, discutăm în continuu de lucrurile astea, iar în 2016 o primărie ‘de sector’ din estul Londrei a introdus inteligenţa artificială, înlocuind funcţionarii cu Amelia…”, a spus oficialul.

Transformarea digitală a administraţiei publice centrale şi locale, semnătura digitală şi e-Guvernarea sunt câteva dintre subiectele dezbătute, luni, la conferinţa „Digital Transformation Agenda of Romania”, organizată la Bucureşti.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close