Pandemia te face să te gândești că locuința ta are nevoie de o schimbare?

0

În ultimele luni, am fost forțați să trăim în propriile case care au devenit treptat și birouri, și restaurante, și cinematografe, și săli de teatru. Propriul cămin a trebuit, dintr-o dată, să suplinească mediile pe care le frecventam înainte de pandemie. Cei idealiști au putut să-și imagineze nisipul sub tălpi și valurile în cada din baie. Balconul a ținut locul muntelui, drept dovadă că imaginația și, implicit, creativitatea umană sunt o forță de neîntrecut. Oricât de greu este uneori, omul se adaptează ușor și reușește să treacă peste orice perioadă sumbră. Dacă până acum nu ai dat prea multă importanță locuinței tale, având o viață activă, retrăgându-te acasă doar pentru a te odihni, ai observat în această perioadă nu doar cât de important este propriul cămin, ci și că e vremea unei ajustări sau schimbări majore. Dacă ești adeptul designului minimalist, știi deja că jaluzelele sunt un înlocuitor bun al perdelelor și draperiilor tradiționale, mult mai greu de întreținut, de spălat și cu prețuri mai mari. Acest fapt este cauzat și pentru că perdelele obișnuite sunt confecționate din materiale sensibile.

Construite cu scopul de a împiedica pătrunderea razelor arzătoare ale soarelui, mai ales în timpul verilor toride, jaluzelele sunt făcute să poată fi montate ușor, să reziste și, prin curățări periodice, să-și păstreze culorile plăcute și aspectul proaspăt. Elegante, în diverse imprimeuri sau simple, completează grațios fiecare spațiu al locuințelor. Dacă îți dorești o intimitate ridicată, dorind, pe bună dreptate, să te ferești de văzul celorlalți sau, pur și simplu, să ai senzația că ești departe de lume, jaluzelele te vor ajuta să-ți transformi căminul într-un spațiu insular, în care să nu resimți pulsiunile spațiului exterior. Îți vor revela senzația plăcută de liniște, eleganță și grație.

Alegând între diverse rolete și jaluzele verticale, jaluzele romane sau jaluzele panel, pe lângă alte produse de protecție solară sau pentru decorarea ferestrelor, vei reîmprospăta aspectul casei, creând impresia de nou, de schimbare, contribuind astfel la starea ta de bine. Cum mediul în care ne petrecem timpul ne influențează, căminul are o importanță majoră și pentru personalitatea noastră, știut fiind faptul că acasă devine pentru fiecare persoană locul în care petrece unele din cele mai însemnate momente ale fericirii sale.

Profită de prețurile avantajoase, de modelele numeroase și de calitatea jaluzelelor. Alege modelul preferat, montează-le la ferestre și de mâine casa ta va arăta diferit. Dacă ești pasionat de cultura japoneză, de exemplu, poți cumpăra panouri japoneze, al căror aspect va conferi un aer aparte locuinței tale. Având modele florale sau diverse simboluri japoneze, aceste panouri pot despărți diverse spații, din living spre bucătărie, de exemplu. Măsurați suprafața pe care vă doriți să o acoperiți, luați legătura cu diverșii consultanți care vă stau la dispoziție, cereți lămuriri, dacă aveți neclarități ori sunteți nehotărât, și creați spațiul personal pe măsura intereselor și simțului estetic avut.

Excelând la nivel estetic, jaluzelele simplifică munca de întreținere, căci nu sunt la fel de pretențioase precum perdelele obișnuite, fiind și mult mai rezistente. Materialele de calitate permit culorii să rămână mereu proaspătă, astfel încât ștergerea lor de praf este suficientă pentru a vă bucura îndelung de curățenie. Schimbarea aspectului locuinței nu a fost niciodată atât de la îndemână. Puteți transforma orice spațiu cu ușurință, dând fiecărei încăperi tonusul și aspectul dorit, prin alegerea jaluzelelor potrivite. Ferestrele sunt o deschidere spre lume, dar există momente când căminul devine un loc care trebuie să răspundă nevoii de singurătate, de închidere completă în fața celorlalți. Jaluzelele vă vor ajuta cu acest aspect, vă vor ocroti de soare, vor îmbunătăți și aspectul casei. Dacă nu-ți mai place unde locuiești, nu trebuie să dărâmi pereții. Schimbarea jaluzelelor sau înlocuirea perdelelor cu acestea poate fi îndeajuns!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close