Patru oferte pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea

0

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit patru oferte pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

Ofertele au fost depuse de Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Vahostav – SK AS, Asocierea Autoprima Serv SRL – Luconsa BM, Asocierea SC Maristar COM SRL – Hydrostoy AD şi de Spic Internazionale.

Cu începere de miercuri, 6 ianuarie, CNAIR a deschis ofertele pentru procedura de achiziţie publică având ca obiect „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”.

„Podul peste braţul Borcea, în lungime de 970 metri, este o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la vest la est. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit niciun fel de lucrări de reparaţii semnificative pe partea rutieră”, se menţionează în comunicat.

Din punct de vedere financiar, proiectul de reabilitare a podului va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică este de 96,79 milioane de lei.

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, iar perioada de garanţie de minim 36 de luni.

În contextul infrastructurii rutiere, „Concomitent cu această procedură de achiziţie, CNAIR a demarat în cursul anului 2020 şi procedura de achiziţie publică ce are ca obiect ‘Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600’, cu o valoare estimată de 81.027.397,83 lei. Pentru această procedura, comisia de evaluare analizează ofertele depuse”, se mai spune în comunicat.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata