Pericolul din apa de la robinet: cum să alegi apa de băut

0

În jur de 70% din organismul nostru este reprezentat de apă. Apa îndeplinește numeroase roluri în organism, ceea ce o face indispensabilă vieții. Stilul de viață sănătos presupune, pe lângă alimentație echilibrată și sport, un consum de apă corect – 35 ml apă/kg corp/zi în cazul adulților, din care se scade în medie 800 ml apă ingerată prin alimentație. Iată cât de sigură este apa de la robinet și ce apă să alegi pentru consum.

Ce înțelegem prin apă potabilă?

Apa potabilă reprezintă apa destinată consumului uman (pentru băut, prepararea hranei și igienă). Conform legislației, conținutul acesteia trebuie să respecte anumite valori. Aceasta nu trebuie să depășească concentrațiile maxime admise, în ceea ce privește microorganismele, clorul rezidual, nitriții, nitrații, aluminiul, amoniul și alte substanțe. Apa potabilă trebuie să fie lipsită de paraziți și ouăle acestora. 

Apa de la robinet – periculoasă sau nu?

Apa de la robinet provine din surse reglementate, sigure pentru consum. Aceasta apă este zilnic verificată prin analize, astfel încât să respectele concentrațiile maxim admise de către legislație. Totuși, nu toate substanțele din apă sunt verificate zilnic, deoarece unele analize sunt mult prea complexe pentru a le determina.

Apa de la robinet provine din surse naturale și trece printr-un sistem de filtrare și purificare complex. Aceasta este dezinfectată prin clorinare, ceea ce distruge o mare parte din microorganisme. Cu toate acestea, ouăle de paraziți nu pot fi distruse prin clor. De asemenea, clorul poate fi o substanță periculoasă în cantități mari, deși prezența reziduurilor și gustului de clor atestă eficiența procesului de dezinfecție prin clorinare. 

Apa de la robinet conține nitriți și nitrați în cantități acceptate de lege, însă aceștia pot avea efectul nedorit de cumulare în organism. Cantitatea de nitriți și nitrați acceptată poate fi depășită în condițiile unei alimentații dezechilibrate care include multe alimente procesate industrial.

Mai mult decât atât, deși apa care vine la robinet este verificată la locul sursei, imediat după procedeele de filtrare și dezinfecție, această apă traversează o rețea lungă de conducte. Conductele nu sunt întotdeauna purificate, de aceea uneori apar reziduuri de rugină și colorarea apei. La nivelul chiuvetei, există un filtru care blochează trecerea unor impurități, însă acesta trebuie schimbat des pentru a evita colonizarea bacteriană. 

Așadar, apa de la robinet este, în general, sigură pentru consum, din moment ce este distribuită în rețelele de apă potabilă. Cu toate acestea, poate presupune anumite pericole, din cauza cantității mari de clor și impurităților aduse din conducte.

Apa îmbuteliată – mai bună pentru consum?

Nu întotdeauna apa îmbuteliată este sigură pentru consum, deși aceasta trece prin anumite verificări. Unele companii distribuie apă cu conținut ridicat de sodiu sau alți electroliți. Deși în cazul persoanelor sănătoase, cantitatea de electroliți din apă s-ar putea să nu aibă efecte negative, în cazul celor cu boli grave, acest lucru poate fi un pericol. Totuși, apa îmbuteliată prezintă detalii despre conținutul în electroliți pe ambalaj. 

Apa îmbuteliată în sticle de plastic nu este recomandată în sezonul cald. Sub influența luminii și căldurii, materialul din care este format PET-ul (polietilenă) răspândește în apa de băut o substanță cancerigenă. De aceea, este recomandat să bem din sticle din material de sticlă. 

Cu toate acestea, apa îmbuteliată este mai pură și nu conține reziduu de clor. 

Cum alegi apa de băut?

Există mai multe tipuri de apă, în funcție de conținutul în electroliți. Acestea se recomandă de către medic, în cazul anumitor afecțiuni. Discută cu medicul dacă suferi de boli grave.

În general, apa de la robinet este sigură pentru consum, însă ar trebui consumată după o filtrare suplimentară acasă, prin sisteme de filtrare speciale (purificatoare), aceste aparate ajutându-te să economisești bani.

Apa din sistemele de apă forate la adâncimi mari este sigură pentru consum, deoarece provine dintr-un strat pur, de sub pânza freatică.

De asemenea, dacă se preferă apa îmbuteliată, poți alege atât apă la sticlă, cât și dozatoare de apă, precum dozatoarele de apa de lafantana.ro! Totuși, alege apa care respectă următoarele condiții transmise de apc-romania.ro

  • Sodiu sub 20 mg/l
  • Nitrați sub 4 mg/l
  • Reziduu fix la 180 grade Celsius sub 500 mg/l
  • Calciu sub 100 mg/l

Așadar, atât apa de la robinet, cât și cea îmbuteliată prezintă avantaje și dezavantaje. Este important să ai în vedere toate măsurile de precauție pentru o apă cât mai pură.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close